Astazi suntem obisnuiti sa cautam informatii despre orice pe internet. Gasim destul de usor totul, tehnologia ne permite asta. Dar daca vrei sa cunosti ceva cu adevarat e bine sa mergi la fata locului. Asa am ajuns si eu la Sub Padure, un sat ascuns printre dealuri, nu foarte departe de Tarnaveni. Motivul pentru care m-am dus acolo, vi-l dezvalui mai jos.

Cautand pe Google Maps, am gasit imaginea satului vazuta din satelit, dar chiar si de sus e greu sa distingi casele invaluite in vegetatie si pe deasupra mai e si un nor care obtureaza totul.


View Larger Map

Dupa 9 kilometri de drum rau, dinspre Giulus, ajungem in sfarsit in sat. Semnal pe mobil nu este, probabil nimeni din sat nu are bani de telefon. Multa vegetatie, casele mici si darapanate ne dezvaluie situatia reala a nivelului de trai al celor care inca mai locuiesc acolo. Niciun gard si nicio poarta nu reusesc sa stea drept in picioare, cine sa le mai repare si pentru ce? Totul pare ca se darama, totul e carpit atat cat sa mai reziste o vreme. Interesant totusi, contoarele de gaz sunt noi, cineva le-a tras gaz in case, putin confort nu strica, dar sa nu uitam ca totul e pe bani. Caldura costa.

In Sub Padure, acum mai bine de 100 de ani isi aveau radacinile strabunicii mei. Acesta este motivul pentru care am venit. Aici a trait un frate al strabunicului meu, preotul Anca Simion, care neavand urmasi, a lasat mostenire toata averea fratilor sai. Averea = livada, terenuri agricole, etc.

Pe vremuri, oamenii traiau de pe urma muncii lor, mai aproape de natura, iar pamantul le oferea de toate. Oamenii or fi fost si buni si rai, harnici si mai putin harnici, la fel ca si acuma, nimic diferit din punctul acesta de vedere. Fiecare dintre noi actionam dupa cum ne dicteaza sau nu constiinta. Dar nu stiu ce poate fi mai rau decat 45 de ani de comunism plus inca 20 de asa zisa democratie, in care omul a ajuns pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie. Modernizarea acestei tari a inceput inainte de molima comunista si pseudo-democratia de azi. Bazele modernizarii au fost potentialul oamenilor si resursele pamantului. Chiar si azi cele 2 elemente, oamenii si pamantul, raman bazele ridicarii nivelului de trai.

Putem produce atat cat sa o ducem toti mai bine! Eu cred asta. E nevoie sa credem toti in asta.

Dar cum naiba sa produci cand nu ai drum de acces practicabil, decat atunci cand NU PLOUA, si chiar si atunci ar fi bine sa ai o masina de teren sau una foarte ridicata de la pamant. Imi povestea bunicul meu ca pe vremuri se umbla pe catalige, noroiul era asa de mare pe ulita satului ca nu puteai sa treci altfel. Vedeti, oamenii gasesc intotdeauna solutii pentru orice. Oare in cei 23 de ani de pseudo-democratie, nu a gasit nimeni o solutie sa faca un drum de cativa kilometri din Tarnaveni pana in acest sat? Comunistii au nationalizat averile, terenurile agricole, in livezile si viile din zona au lasat vacile sa pasca. Pentru ei, drumul nu era asa important, productia agricola se depasea in fiecare an, planul pentru noul cincinal era tot mai bine realizat si mai roz (pe hartie), omul o ducea tot mai bine. Insa noi, cei din prezent, de ce nu putem face ceea ce este necesar ca sa nu lasam sa moara o zona atat de bogata cu un pamant atat de fertil? Cat poate costa un drum de 4-5 kilometri? Sa fim seriosi, nu e nevoie de asfalt, e nevoie de cateva utilaje pentru nivelare si piatra concasata. Ar fi mai BUN drumul de piatra decat glodul care se face dupa fiecare ploaie. Dar cine trebuie sa hotarasca ce-i de facut? Oamenii din sat? Nu, ei sunt prea saraci pentru a putea face ceva. Doar guvernantii si politicienii, ei ar putea face demersurile pentru o schimbare in bine. Domnilor politicieni si domnilor inalti demnitari ai statului, 45 de ani de comunism plus 23 de ani de democratie sunt in total o viata de om. Cate vieti de om mai trebuie sa treaca pana cand va desteptati si faceti o simpla socoteala: dezvoltare = drumuri. Oameni si resurse ale pamantului avem. Chiar trebuie sa mergem toti la Bucuresti, sa ne asezam in fata Casei Poporului sa vedeti cati suntem, sa ne auziti pe toti strigand "faceti-va treaba pentru care ati fost investiti!".

Dar cine sa faca asta, oamenii din Sub Padure, ei uneori nu pot merge pana in prima localitate decat pe catalige.

Poate ar trebui sa organizam un mars pe catalige, pana la Bucuresti. Sa ne oprim din a mai face ceva. Sa vedem atunci cine e cel care munceste in tara asta cand noi nu vom mai face nimic. As vrea sa vad poporul asta facand asta. Un STOP TOTAL timp de o saptamana, sau o luna daca e necesar. Sa vedem pe unde vor scoate camasa cei din varful piramidei acestei tari.

Un lucru e clar, Sub Padure nu e singura localitate care se gaseste in situatia aceasta. Daca le-am nominaliza pe toate am vedea clar situatia si cred ca asta nu se doreste. Dar o sinteza este intotdeauna buna, cel putin poti trage o concluzie - aici ne aflam, in directia aceea ar trebui sa ne indreptam.

"Cei de sus" carpesc si ei pe unde pot, mai ales inainte de alegeri, mai astupa cate-o groapa. Atat pot face. Nu se pricep la sinteze. Nu se pricep la multe, dar asta este. Pentru ce i-am votat totusi? I-am votat pentru a face ceva. Dar ca sa faci ceva trebuie sa iei contact cu realitatea, sa mergi la fata locului, apoi sa intocmesti un proiect, sa iei masurile necesare pentru a face ceea ce trebuie facut ca proiectul sa aiba finalitate, sa schimbi ceva in bine. Finalitatea se reflecta in realitate. Exista reflexii ale proiectelor inca de acum 2000 de ani. Romanii au facut prima data un drum pentru a putea ajunge la Sarmizegetusa dacica din Muntii Orastiei. Drumul mai exista si astazi. Insa la noi reflexiile refuza sa apara, sau ceea ce apar sunt si mai multe gropi. De ce?

Eu cred un singur lucru, e nevoie de un STOP TOTAL. Am platit si platim prea mult pentru incompetenta unora. Si nu ar trebui sa spunem asta doar intre noi, trebuie sa le-o spunem lor, de fiecare data cand ii intalnim. Minerii au fost o gasca care a plecat spre Bucuresti si au facut praf tot ceea ce se poate numi "libertate de exprimare" in tara asta. Noi suntem mai multi. Inchipuiti-va capitala blocata o saptamana, doua, o luna chiar... sau cat va fi nevoie.

Eu stiu ca lucrurile nu se vor schimba usor, au trecut 23 de ani si inca nu se vede luminita de la captul tunelului. Stiu ca lucrurile nu se vor schimba pentru ca eu, Mihai Stoica am considerat ca trebuie sa spun ceea ce am vazut acolo, sau sa bat apropo-uri despre oameni care s-ar duce in grup mare spre capitala sa isi spuna of-urile, desi ar fi interesant un mars, cred ca ar trezi pe unii. Stiu ca problemele noastre sunt nesemnificative in acest univers, si stiu ca lumea asta privita de sus seamana mai mult cu o picatura de apa care sta pe un fir de iarba. In orice moment picatura poate cadea, la prima adiere de vant. Eu stiu ca imaginile mele nu surprind nici 10% din realitatea de acolo, pentru ca le-am facut din mers, din masina. Dar stiu ca daca aceste lucruri le cunosc mai multi oameni, nu numai cei care mai locuiesc inca in Sub Padure, exista o speranta ca cineva de sus sa isi dea seama ca se poate face ceva. Mai ales ca exista in zona oameni si resurse.

fotoreportaj
SUB PADURE, jud. Mures
August 2013